IMUNOINSTANT anti-Clostridium difficile este un produs obţinut din gălbenuşul ouălor recoltate de la găini imunizate cu antigenul Clostridium difficile.
Flaconul cu 80 ml soluție apoasă reprezintă o doză/zi pentru un adult.
IMUNOINSTANT anti-Clostridium difficile se folosește pentru întărirea mecanismelor de apărare ale organismului, fiind un ajutor activ în lupta cu agresorii biologici.Pentru o eficienţă sporită se recomandă asocierea produsului cu pulberea liofilizată Imunoinstant G.

Infecția cu Clostridium difficile: cauze, simptome și tratament

Infecția cu Clostridium difficile cunoaște o largă răspândire în întreaga lume, inclusiv în România, cu o incidență crescută în ultimii ani ca urmare a selectării unei tulpini bacteriene hipervirulente (ribotipul 027) cu potențial de a cauza forme severe de boală, respectiv cu rezistență crescută la antibioticele folosite în mod uzual în practica medicală (cefalosporine de generația III și IV, fluorchinolone, carbapeneme).

 Clostridium difficile se găsește în sistemul digestiv la aproximativ 1 din 30 adulti sănătoși. De cele mai multe ori este inofensivă, deoarece flora bacteriană normală de la nivel intestinal (microbiota intestinală) “o ține sub control”. Astfel vorbim de purtătorii sănătoși. Însă acest echilibru, în ziua de azi, este semnificativ perturbat, adesea de un consum, considerat chiar abuziv, de antibiotic care duce la o “activare” a clostridiei și multiplicarea acesteia, cu producerea de toxine și efecte devastatoare inițial la nivel intestinal. Putem spune că în multe cazuri, chiar noi o facem “ucigașă”, chiar noi îi declanșăm “atacul letal” prin consumul de antibiotice, de multe ori nejustificat.

Principalele cauze care pot duce la dezechilibre ale florei intestinale normale sunt:

• Consumul excesiv de antibiotice, mai ales pe care orală (bucală) – cu apariţia așa-zisei enterocolite post-antibiotice;
• Administrarea de citostatice;
• Laxativele administrate excesiv, inclusiv preparatele care au rol de “detoxifiere a intestinului”, fără a preciza că acestea reduc flora intestinală benefică, extrem de utilă şi dificil de refăcut;
• Expunerea digestivă (de obicei prin consumul de apă sau alimente contaminate) la bacterii patogene care nu se regăsesc în mod normal în microbiota intestinală;
• Bolile intestinale inflamatorii sau neoplaziile de tub digestiv care alterează condiţiile locale favorabile dezvoltării florei naturale;
• Alimentația artificială prelungită (parenterală, prin perfuzie);
• Scăderea acidităţii sucului gastric, de diferite cauze, inclusiv prin administrarea prelungită de medicamente care scad aciditatea gastrică. Cu cât un medicament care reduce aciditatea gastrică este mai puternic şi este administrat pe perioade mai lungi de timp, cu atât riscul de dezechilibru al florei intestinale este mai mare;
• Regimuri alimentare neobișnuite, care pot favoriza sau inhiba anumite specii de bacterii, ducând la apariția unor dezechilibre între diferitele specii bacteriene;
• Modificarea tranzitului intestinal (constipația sau diareea excesivă), indiferent de cauză;
• Deficitele imunitare – în special deficitul de imunoglobulina A, factorul local de apărare la nivelul mucoaselor;
• Intervenţiile chirurgicale pe tubul digestiv, modifică circuitul normal al bolului alimentar, prin excluderea unor segmente de tub digestiv din tranzitul normal sau prin rezecarea unor segmente de tub digestiv, și creează condițiile favorabile dezvoltării florei patogene;
• Anxietatea (accelerează tranzitul intestinal cu tendinţă la diaree) sau depresia (inhibă tranzitul intestinal, putând conduce la constipaţie);

Infecția cu Clostridium difficilese produce frecventpe fondul unor perturbări severe în echilibrul florei intestinale protectoare şi apare, de obicei, la persoanele care urmează tratamente cu antibiotice. Din acest motiv, se recomandă evitarea tratamentelor antibiotice nejustificate, din proprie inițiativă, acestea fiindurmate la indicația unui medic specialist. Antibioticele distrug flora intestinală normală, susceptibilă și selectează speciile de Clostridium difficile, rezistente la majoritatea anibioticelor folosite în mod uzual.

Clostridium difficile, este o bacterie anaerobă, neinvazivă, oportunistă, care are capacitate de a forma spori. Forma sporulată reprezintă forma de rezistență a bacteriei la condițiile nefavorabile de mediu. Sporii pot persista în mediu exterior până la luni de zile, având rezistență crescută la dezinfectantele alcoolice uzuale, exceptând dezinfectantele pe bază de clor sau cele cu efect sporicid. Forma vegetativă a bacteriei, secretoare de toxine, are rezistență scăzută la condițiile de mediu (persistă pe suprafețe până la 24 de ore) și rezultă din germinarea sporilor în anumite condiții favorizante (ex: lumenul intestinului subțire – nutrienți intestinali, pH-alcalin).

Transmiterea infecției cu Clostridium difficile se produce pe cale digestivă (fecal-orală), cel mai frecvent prin ingerarea sporilor și mai rar a formelor vegetative. Infecția se poate transmite direct de la pacient sau purtătorul asimptomatic la contacți (alți pacienți, personal medical, aparținători), sau indirect, prin contactul cu obiectele contaminate cu spori sau forme vegetative.

Principalul rezervor de infecție pentru Clostridium difficile este reprezentat în special de pacienții cu boală manifestă clinic (diaree), respectiv de purtătorii asimptomatici și mediul exterior contaminat (obiecte de uz personal, aparatură medicală, suprafețe). Se estimează că portajul asimptomatic de Clostridium difficile este de până la 80% la nou-născuți și sugari și scade progresiv, până la cca 3%-5%-15%, la adulții sănătoși. De asemenea, pacienții din centrele de îngrijire pentru boli cronice pot ajunge la o rată de portaj asimptomatic de cca 50%. Consecințele portajului asimptomatic sunt atât pentru individ (posibilitatea de apariție a bolii în condiții favorizante – consum de antibiotice), cât și pentru colectivitate (sursă de infecție pentru contacți, respectiv pentru contaminarea mediului extern – suprafețe, obiecte de uz personal, etc).

Cine poate face infecția cu Clostridium difficile?

Pentru apariția infecției cu Clostridium difficile este necesară cumularea mai multor factori de risc, din care menţionăm:

• Administrarea de antibiotice (modifică flora intestinală protectoare). Principalele clase de antibiotice responsabile de creșterea riscului de enterocolită cu Clostridium difficile sunt cefalosporinele de generația III și IV, fluorchinolonele, lincosamidele (clindamicina) și carbapenemii. Dintre antibioticele cel mai puţin implicate în generarea acestei infecţii putem enumera ciclinele (doxiciclina), macrolidele (eritromicina, claritromicina, azitromicina) şi penicilina;
• Existența portajului de Clostridium difficile (pacienții colonizați anterior) sau expunerea la Clostridium difficile (contactul cu un pacient cu infecție cu Clostridium difficile, contactul cu purtătorii de Clostridium difficile sau cu obiectele și suprafețele contaminate);
• Alți factori de risc individuali: vârsta avansată, bolile cronice asociate, imunodepresia secundară bolilor sau tratamentelor, intervențiile chirurgicale digestive, medicația care reduce pH-ul acid gastric.

În consecință, pentru ca un pacient să dezvolte enterocolită cu Clostridium difficile este nevoie de expunerea la tulpini bacteriene toxigene (sau portajul intestinal preexistent) și administrarea de antibiotice, în prezența altor factori de risc care să asigure condițiile necesare multiplicării bacteriene (ex: vârsta avansată, aciditateagastrică scăzută,imunitate scazută, leziuni ale mucoasei intestinale, etc).

De obicei, infecția interesează frecvent persoanele cu vârsta peste 60 de ani, la care evoluţia poate fi uneori severă. S-a stabilit că o persoană de peste 65 de ani are risc de 10 ori mai mare de infecție cu Clostridium difficile, comparativ cu adultul tânăr.

Alte categorii cu risc de infecție cu Clostridium difficile sunt:

• Persoane cu imunitate scăzută, din diferite motive:

• 1. tratamente imunosupresoare (corticoizi, citostatice, terapii biologice);
  2. persoane diagnosticate cu diverse forme de cancer (hematologice, organe solide);
  3. boli cronice debilitante (ciroza hepatică, diabetul zaharat dezechilibrat, insuficiența renală cronică).

• Persoane cu leziuni intestinale:

• 1. boli inflamatorii intestinale;
  2. boala Hirschprung (megacolonul congenital);
  3. ischemia intestinală.

• Persoane cu aciditate gastrică scăzută:

• 1. tratamentul prelungit  cu antisecretorii sau antiacide gastrice;
  2. gastritele cronice atrofice;
  3. persoane care au tub de aspiraţie gastrică pentru mai mult timp.

• Situaţii cu risc de infecție cu Clostridium difficile:

• 1. spitalizări repetate și/sau prelungite;
  2. deficiența măsurilor de igienă.

Consecințele infecției cu Clostridium difficile:

Având în vedere rezistența crescută a sporilor la pH-ul acid gastric, aceștia ajung la nivelul intestinului subțire unde germinează și apar formele vegetative, secretoare de toxine, care vor acționa la nivelul mucoasei colonului producând inflamația și alterarea acesteia.

Perioada de incubație a bolii, definită ca timpul de la momentul infecției până la apariția bolii, este incomplet definită, variind între aproximativ 7 zile și până la câteva săptămâni. În funcție de caracteristicile individuale ale pacientului și virulența tulpinii bacteriene, în urma infecției cu Clostridium difficile poate să apară colonizarea asimptomatică sau boala manifestă clinic,cu forme ușoare, moderate sau severe, cu risc mare de complicații (colita pseudomembranoasă, megacolonul toxic, sepsis, disfuncție de organe şi chiar deces).

Cum evoluează infecția cu Clostridium difficile?

Evoluţia infecției  cu Clostridium difficile este dictată de caracteristicile individuale ale pacientului (factorii de risc, bolile asociate), precum și de rapiditatea și corectitudinea tratamentului instituit. Cu toate acestea, chiar în condițiile unui tratament corect și complet se estimează că riscul de recădere a bolii (definită ca reapariția manifestărilor clinice de boală în primele 2-3 luni de la episodul anterior) este de cca 25%, în funcție de existența factorilor de risc (tratamente antibiotice repetate, boli cronice, vârsta avansată, imunodepresii). În mare parte recăderea se datorează peristenței sporilor la nivelul tubului digestiv, care germinează odată cu întreruperea tratamentului antibiotic.

Tabloul clinic în enterocolita cu Clostridium difficile:

• Diaree apoasă sau cu sânge (3-15 scaune zilnic,urât mirositoare);
• Crampe abdominale;
• Febră;
• Greaţă;
• Scăderea poftei de mâncare;
• Deshidratare;
• Scădere în greutate;
• În formele severe, cu megacolon toxic și ileus, apare distensia abdominală, încetinirea tranzitului intestinal și fenomene de sepsis și șoc septic (instabilitate hemodinamică cu hipotensiune arterială).

Diagnosticul diferențial:

Infecția cu Clostridium difficiletrebuie diferențiată de alte boli care au simptome asemănătoare:

• Gastroenterocolitele infecțioase,de altă etiologie (Salmonella, Shigella, infecții virale, etc);
• Boala Crohn sau alte boli inflamatorii intestinale;
• Diverticulita colonică;
• Infecţiile intraabdominale;
• Sindromul de colon iritabil;
• Sindroamele de malabsorbție.

Diagnosticul infecției cu Clostridium difficile:

Consumul de antibiotice, în ultimele 8 sâptămâni, reprezintă factorul de risc care conduce la ridicarea suspiciunii de infecție cu Clostridium difficile la un pacient cu tablou clinic de enterocolită. De asemenea, orice diaree apărută la un pacient spitalizat, la cel puțin 48-72 de ore de la internare, respectiv în primele 4-8 săptămâni de la externarea acestuia, se consideră, a priori, enterocolită cu Clostridium difficile și se tratează ca atare, până la infirmarea diagnosticului.

Principiile tratamentului în infecţia cu Clostridium difficile:

• În primul rând se recomandă oprirea tratamentelor antibiotice inutile; această măsură poate fi suficientă în formele ușoare de boală, la pacienții fără factori de risc asociați, ducând la remisiunea bolii în cca 20% din cazuri; dacă simptomele se ameliorează după oprirea antibioticelor, pacientul trebuie monitorizat cel puțin 48 de ore pentru a se evalua evoluţia ulterioară a bolii.
• Tratamentul cu antibiotice active pe Clostridium difficile,pe o perioadă de10-14 zile, în funcție de forma clinică de boală (ex: metronidazol pe cale orală în formele ușoare și moderate, vancomicină pe cale orală în formele moderat-severe și severe, sau asociere de metronidazol intravenos și vancomicină pe cale orală în formele severe de boală, complicate cu megacolon toxic și ileus); În formele recurente de boală (cel puțin două recăderi) se recomandă tratament cu vancomicină oral timp prelungit (puls-terapie) pentru scăderea riscului de recădere.
• Recolonizarea colonică cu microbiotă fecală de la donator sănătos – se recomandă la pacienții cu cel puțin trei episoade de recădere, care nu au răspuns la tratamentul standard cu antibiotice, cu rezultate foarte bune;
• Administrarea de probiotice (Ex: Saccharomyces boulardii, Lactobacillus bulgaricus) are beneficii controversate în tratamentul bolii și prevenirea recăderii;
• Intervenția chirurgicală (colectomia subtotală, rezecția unei porțiuni din colon) poate fi necesară în cazurile grave,care nu răspund la tratamentul antibiotic standard (ex:  megacolon toxic, perforaţie intestinală, necroza colonului, coagulare intravasculară diseminată sau insuficienţă multiplă de organe);
• Înlocuirea pierderilor de substanţe prin scaunele diareice frecvente (apă, electroliţi, albumină, alte substante nutritive);
• Se interzice administrarea de medicamente care încetinesc peristaltismul intestinal (antispastice, opiacee, etc)

Regimul alimentar în enterocolita cu Clostridium difficile:

Regimul alimentar este benefic în enterocolita cu Clostridium difficile, ca și în celelalte boli diareice, în perioada acută a bolii. Regimul alimentar se stabileşte personalizat, pentru fiecare pacient, de către medicul curant.

Este importantă hidratarea și alimentația corectă a pacientului pentru a preveni deshidratarea și malnutriția protein-calorică. În perioada acută a bolii, se recomandă evitarea consumului de:

• Lapte dulce;
• Dulciuri de orice fel;
• Fructe şi legumele crude (nefierte), în afara bananelor și merelor coapte;
• Murături, maioneză, salatecu mult ulei, varză, fasole, cartofi fierți şi vinete.

Măsurile de reducere a riscului de infecție cu Clostridium difficile, destinate pacienților:    

• Igiena mâinilor prin spălarea cu apă și săpun. De menționat că dezinfectanţii pe bază de alcool nu pot distruge, în mod eficient, formele bacteriene sporulate;
• Evitarea utilizării inutile a antibioticelor– se recomandă ca tratamentele antibiotice să fie urmate la indicația medicului specialist, pentru o perioadă determinată de timp;
• Evitarea utilizării inutile a medicamentelor care reduc aciditatea gastrică, deoarece se favorizează colonizarea intestinului cu Clostridium difficile.

Măsurile de control intraspitalicesc al infecției cu Clostridium difficile au ca scop reducerea incidenței bolii și, presupun, în egală masură următoarele măsuri:

1. diagnosticul rapid și tratamentul corect al bolii;
2. izolarea pacientului confirmat sau cu mare suspiciune clinică de boală de restul pacienților internați cu altă patologie;
3. aplicarea precauțiunilor de contact (folosirea mănușilor și halatelor de unică folosință, folosirea dezinfectantelor sporicide);
4. igiena mâinilor (spălarea cu apă și săpun, folosirea mănușilor de unică folosință);
5. utilizarea rațională a tratamentelor antibiotice;
6. educația medicală a personalului medical, personalului de îngrijire, a pacienților și aparținătorilor.